răsuflător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj.,
s. f.,
s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația.
2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul.
3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei.
4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. –
Răsufla +
suf. -ător.