răsuflător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj.,
s. f.,
s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația.
2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul.
3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei.
4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. –
Răsufla +
suf. -ător.răsuflător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răsuflătór1 (rar)
(-su-flă-) adj. m.,
pl. răsuflătóri; f. sg. și
pl. răsuflătoárerăsuflător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răsuflătór2 (tub dintr-un motor)
(-su-flă-) s. n.,
pl. răsuflătoárerăsuflător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj.,
s. f.,
s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus:
răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (
Lycoperdon bovista).
2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul.
3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei.
4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. —
Răsufla +
suf. -
ător.