răscruce (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (
Pop.)
Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊
Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș.
2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură.
3. Parte a carului de care se prind șleaurile.
4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri.
5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. –
Răs- +
cruce.