răscruce - explicat in DEX

răscruce (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Răs- + cruce.

răscruce (Dicționaru limbii românești, 1939)
răscrúce f. (răs- și cruce). Răspîntie, locu unde se încrucișează niște liniĭ, stinghiĭ, drugĭ ș. a.

răscruce (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci

răscruce (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răscruce f. 1. locul unde se încrucișează două sau mai multe căi: ajunge în răscrucile drumului CR.; 2. partea trăsurii de care se prind șleaurile; 3. spetezele vârtelniței. [Slav. RAS și cruce].

răscruce (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță.— Pref. răs- + cruce.