răsări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre aștri; la
pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont.
2. (Despre plante; la
pers. 3; adesea
fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊
Expr. (Glumeț)
Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane.
A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦
Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște.
3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊
Expr. (
Tranz.)
A-i răsări (cuiva ceva)
în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări.
4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur.
5. (Despre copii) A crește. ♦ (
Reg.; despre aluat) A dospi.
6. (
Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦
Fig. A interveni brusc într-o discuție. –
Lat. *resalire.