ras - explicat in DEX

ras (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RAS², -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.

ras (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RAS¹, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade.

ras (Dicționar de neologisme, 1986)
RAS s.m. Înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat, de regulă, căpeteniilor de provincii istorice. [Pl. rași. / < fr., ar. ras].

ras (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RAS s. m. înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat căpeteniilor de provincii istorice. (< fr. ras)

ras (Dicționaru limbii românești, 1939)
ras, -ă adj. (d. rad). Curățat cu bricĭu (cu cuțitu orĭ cu alt lucru asemenea) de ceĭa ce era pe deasupra: obraz ras (de barbă), talpă rasă (de noroĭ = răzuită), baniță rasă (adică netezită cu lemnu ca să nu fie maĭ plină de cît [!] marginea, să nu fie plină cu vîrf). Înlăturat cu bricĭu: barbă rasă. Plin ras (saŭ: plin ochĭ), plin de tot: cĭutura plină rasă. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rade: rasu bărbiĭ, treĭ rasurĭ la franc la acest bărbier (în ainte [!] de 1916).

ras (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ras s. n., pl. rásuri

ras (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RA'S (RᾹS) 1. Cuvânt arab semnificând un promontoriu sau un vârf. 2. În Ethiopia intră în titlul unui conducător politic sau militar al unei provincii.

ras (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RASŪLIZI, dinastie musulmană care a stăpânit Yemenul și Hadramaut (1229-1454), întemeiată de ’Umar I ibn Alῑ (1229-1250). Înlăturată de dinastia Tāhirizilor.

ras (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ras a. 1. tuns până la piele; 2. cosit: câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă AL. ║ n. acțiunea de a rade: rasul barbei. [Lat. RASUS].

ras (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RAS¹, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. — V. rade.