răpitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva.
2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat,
f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la
sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦
Fig. Hrăpăreț, uzurpator.
3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. –
Răpi +
suf. -tor.