rândunică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate
(Hirundo rustica). 2. Compus:
rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale
(Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. –
Rândun[ea] +
suf. -ică.