ranchiună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din
fr. rancune.ranchiună (Dicționar de neologisme, 1986)RANCHIÚNĂ s.f. Pizmă, pică, ură ascunsă; dorință de răzbunare. [Pron.
-chiu-, pl.
-ni, -ne. / < fr.
rancune].
ranchiună (Marele dicționar de neologisme, 2000)RANCHIÚNĂ s. f. ură ascunsă și dorință de răzbunare; pică. (< fr.
rancune)
ranchiună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ranchiúnă (-chiu-) s. f.,
g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúneranchiună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. — Din
fr. rancune.