rai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RAI1 s. n. Loc plin de încântare și de fericire unde, potrivit credințelor religioase, ar ajunge după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden, cer
2 (
3). ♦
Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦
Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din
sl. raj.rai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RAI2, raiuri, s. n. (
Mar.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. –
Et. nec.rai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rái (ráiuri), s. n. –
1. Paradis. –
2. Colac ce se dă de pomană la înmormîntări. –
Megl. rai. Sl. (
bg.,
sb.,
ceh.,
pol.,
rus.)
raj (Miklosich,
Slaw. Elem., 42).
raĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)raĭ n., pl.
urĭ (vsl. bg. rus.
raĭ, sîrb. pol.
raj). Paradis.
Fig. Loc încîntător.
S´a dus la raĭ (Ironic), a murit.
Gură de raĭ, deschidere spre un loc șeș [!] cu pășune.
rai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!rai (paradis, roată)
s. n.,
pl. ráiurirai (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RAI (presc. de la
Radiotelevisione
Italiana), societate pe acțiuni de interes național care gestionează serviciile de radioteleviziune (radiofonia TV – din 1954, și rețeaua de difuzare). Înființată în 1924, la Roma, sub denumirea de URI, și-a schimbat de mai multe ori denumirea.
rai (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RAI, San’yô (1781-1832), istoric și poet japonez. Autor al „Istoriei neoficiale a Japoniei”, operă reprezentativă pentru istoriografia
sec. 19, care a cunoscut numeroase ediții. A anticipat căderea șogunatului Tokugawa.
rai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RAI1, raiuri, s. n. 1. Paradis, eden.
2. Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦
Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. — Din
sl. raj.rai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. —
Et. nec.