ragilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină.
2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [
Var.: (
reg.)
rághilă s. f.] –
Cf. germ. Raffel.ragilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rágilă (rágile), s. f. –
1. Darac, pieptene pentru dărăcit cînepa. –
2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gîtul cîinilor. –
Var. raghilă, ravilă, cu
der. Germ. dialectal
raffel, germ. Riffel, prin intermediul
sl.,
cf. ceh. rafala, pol. rafla (Cihac, II, 310; Tiktin). –
Der. răgila, vb. (a dărăci cînepa sau inul);
rahilă, s. f. (
Munt., răzătoare).
ragilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rágilă s. f.,
g.-d. art. rágilei; pl. rágileragilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ragilă f. pieptene de tras fuioare:
ragila și peptenii de pieptenat câlți CR. [Și
raghilă, ravilă: cf. ceh. RAFALA, darac].
ragilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină.
2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [
Var.: (
reg.)
rághilă s. f.] —
Cf. germ. Raffel.