raget (Dicționaru limbii românești, 1939)
ráget n., pl. e (d. rag). Dos. Mold. Strigătu boilor și vacilor. – Și rắget. (Șez. 30, 196, și Adev. Lit. 7 Dec. 1930; 5, 2).
raget (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
raget n. strigătul boilor: un raget grozav și lung de taur AL. [V. rage].