răboj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊
Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (
Reg.)
A crede după răboj = a crede tot ce se spune.
A(-și) ieși (sau
a scoate pe cineva)
din răboj (afară) = a (se) supăra.
2. (
Pop.) Socoteală, calcul.
Pierdusem răbojul timpului. ◊
Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor.
3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [
Var.:
răbúș s. n.] – Din
bg.,
scr. raboš.