rărunchi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (
Pop.)
1. Rinichi. ◊
Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere.
A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului.
2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității);
p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. –
Lat. renunculus.rărunchi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rărúnchi (rărúnchi), s. m. –
1. Rinichi. –
2. Măruntaie. –
Var. răruchi, rănunchi. Lat. *rĕnŭncŭlus (Pușcariu 1439; REW 7213),
cf. sicil. ranuggiu, engad. nirunkel. Fonetic s-a confundat cu
rărunchi, s. m. (plantă, Ranunculus pedatus, R. aureus), din
lat. ranŭncŭlus (Candrea).
Cf. rinichi.rărunchi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rărúnchi (
pop.)
s. m.,
pl. rărúnchi, art. rărúnchiirărunchi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (
Pop.)
1. Rinichi ◊
Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere.
A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului.
2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității);
p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. —
Lat. renunculus.rărunchĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)rărúnchĭ m., pl. tot așa (din maĭ vechĭu
rănunchĭ, lat.
*renúnculus, dim. d.
ren, renis, rinichĭ. P. term., cp. cu
genuchĭ [!], cărunt și
mărunt. V.
rinichĭ).
Est. Rinichĭ.
Fig. (și´n vest). Sediu sensibilitățiĭ morale:
cu rănunchiĭ zdrobițĭ de mîhnire (Isp.)
A fi ĭeșit din rărunchiĭ națiuniĭ (Iron.), a fi fiu poporuluĭ, a simți ca poporu.