rărunchi - explicat in DEX

rărunchi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus.

rărunchi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
rărúnchi (rărúnchi), s. m. – 1. Rinichi. – 2. Măruntaie. – Var. răruchi, rănunchi. Lat. *rĕnŭncŭlus (Pușcariu 1439; REW 7213), cf. sicil. ranuggiu, engad. nirunkel. Fonetic s-a confundat cu rărunchi, s. m. (plantă, Ranunculus pedatus, R. aureus), din lat. ranŭncŭlus (Candrea). Cf. rinichi.

rărunchi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii

rărunchi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. — Lat. renunculus.

rărunchĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
rărúnchĭ m., pl. tot așa (din maĭ vechĭu rănunchĭ, lat. *renúnculus, dim. d. ren, renis, rinichĭ. P. term., cp. cu genuchĭ [!], cărunt și mărunt. V. rinichĭ). Est. Rinichĭ. Fig. (și´n vest). Sediu sensibilitățiĭ morale: cu rănunchiĭ zdrobițĭ de mîhnire (Isp.) A fi ĭeșit din rărunchiĭ națiuniĭ (Iron.), a fi fiu poporuluĭ, a simți ca poporu.