răpști (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (
Reg.)
1. Intranz. A murmura, a cârti.
2. Refl. A se răsti. – Din
sl. rŭpŭtati, -šton.răpști (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răpștí (răpștésc, răpștít), vb. –
1. A murmura. –
2. (
Refl.) A certa, a mustra.
Sl. rŭpŭtati, rŭpŭștą (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 306; Conev 102),
cf. ceh. rep(o)tati „a face zgomot”,
rus. roptatĭ „a face zgomot”. –
Der. răpște, s. f. (
înv., ceartă);
răpștitor(iu), s. m. (
înv., cîrtitor).
răpști (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răpștí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. răpștésc, imperf. 3
sg. răpșteá; conj. prez. 3
să răpșteáscărăpști (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (
Reg.)
1. Intranz. A murmura, a cârti.
2. Refl. A se răsti. — Din
sl. rŭpŭtati, -šton.răpștì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răpștì v. Mold. a se răsti. [Slav. RŬPŬȘTÕ, a mormăi].