răcni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera.
2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice;
p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). – Din
sl. ryknonti.răcni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)răcní (răcnésc, răcnít), vb. – A striga, a țipa, a rage. –
Var. răgni. Sl. ryknąti (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 303), c.
f. sb. riknuti. –
Der. răcnet, s. n. (țipăt, strigăt);
răcnitură, s. f. (strigăt).
răcni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)răcní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. răcnésc, imperf. 3
sg. răcneá; conj. prez. 3
să răcneáscărăcni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera.
2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice;
p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). — Din
sl. ryknonti.răcnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)răcnì v.
1. a striga tare (vorbind de lei și de tigrii);
2. fam. a striga turbat, a urla ca fiarele. [Slav. RYKNÕTJ].