răcni - explicat in DEX

răcni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice; p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). – Din sl. ryknonti.

răcni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
răcní (răcnésc, răcnít), vb. – A striga, a țipa, a rage. – Var. răgni. Sl. ryknąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 303), c.f. sb. riknuti. – Der. răcnet, s. n. (țipăt, strigăt); răcnitură, s. f. (strigăt).

răcni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnésc, imperf. 3 sg. răcneá; conj. prez. 3 să răcneáscă

răcni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice; p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). — Din sl. ryknonti.

răcnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răcnì v. 1. a striga tare (vorbind de lei și de tigrii); 2. fam. a striga turbat, a urla ca fiarele. [Slav. RYKNÕTJ].