puținătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime.
2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. –
Puțin +
suf. -ătate.puținătate (Dicționaru limbii românești, 1939)puținătáte f. (d.
puțin). Calitatea saŭ defectu de a fi puțin:
e fericit din cauza puținătățiĭ dorințelor, n´a ĭeșit la luptă din cauza puținătățiĭ soldaților. – În vest și
puținíme. V.
sărăcie, carență, indigență, penurie.puținătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puținătáte s. f.,
g.-d. art. puținătắțiipuținătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)puținătate f. puțin lucru.