putoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral;
p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. –
Lat. putor, -is.putoare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)putoáre (putóri), s. f. –
1. Miros urît, duhoare. –
2. Bășină. –
3. Leneș, trîntor. –
4. Prostituată, tîrfă. –
Mr. (m)putoare, butoare, megl. putoari. Lat. putōrem (Pușcariu 1419; REW 6883),
cf. v. it.,
prov., cat,
v. sp. pudor, fr. pueur ca și
puți. –
Der. puturos, adj. (rău mirositor; leneș);
puturos, s. m. (dihor);
puturoasă, s. f. (coriandru),
cf. puciocnă; puturoșenie, s. f. (lene).
putoare (Dicționar de argou al limbii române, 2007)putoare, putori s. f. 1. miros urât, duhoare
2. persoană murdară și neîngrijită
3. leneș, trântor
4. persoană imorală / decăzută
5. prostituată
putoare (Dicționaru limbii românești, 1939)putoáre f., pl.
orĭ (lat.
pútor, -óris, a. î., rudă cu
pútridus, putred; pv. cat.
pudor; vfr.
puor, nfr.
pueur). Miros neplăcut:
o putoare de cadavru. Fig. Triv. Epitet injurios unuĭ leneș, maĭ ales uneĭ femeĭ leneșe, murdare orĭ depravate:
fugĭ de aicĭ, putoare ! V.
tigoare, dubeală, smîrdoare, tîrfă.putoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)putoáre s. f.,
g.-d. art. putórii; pl. putóriputoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)putoare f.
1. miros urît;
2. fam. femeie leneșă și murdară. [Lat. PUTOREM].