pustii (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV.
1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta.
2. Refl. (
Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi.
3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din
pustiu.pustii (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pustií (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pustiésc, imperf. 3
sg. pustiá; conj. prez. 3
să pustiáscăpustiì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pustiì v. a face pustiu.