pustietate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat.
2. Singurătate, izolare. [
Pr.:
-ti-e-] –
Pustiu +
suf. -ătate.pustietate (Dicționaru limbii românești, 1939)pustietáte f. (d.
pustie). Pustie, deșert, singurătate:
a străbate pustietatea Sahareĭ, a locui în pustietate. – În P. P.
pustieșag, pl.
urĭ.pustietate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pustietáte (-ti-e-) s. f.,
g.-d. art. pustietắții; (locuri)
pl. pustietắți