pureca(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PURECÁ vb. I v. purica.
purecà(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) purecà v. 1. a căuta purecii; 2.fig. și fam. a căuta cu deamăruntul: de cumperi lucrul, îl pureci și apoi tocmești. [Lat. PULICARE].