punere - explicat in DEX

punere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei. – V. pune.

punere (Dicționaru limbii românești, 1939)
púnere f. Acțiunea de a saŭ de a se pune: punere în lucrare, în scenă, în libertate, în vînzare, supt [!] acuzațiune.

punere (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PÚNERE (‹ pune) s. f. Acțiunea de a (se) pune. ◊ (ELT.) Punere la pământ = defect în instalațiile electrice, constând în punerea accidentală a unui conductor, aflat sub tensiune, în legătură conductoare cu pământul (prin ruperea unui cablu, prin străpungerea izolației electrice dintre conductorul sub tensiune și un conductor legat la pământ etc.). (REL.) Punerea în mormânt = scenă finală a ciclului Patimilor, în care trupul lui Hristos mort, înfășurat în giulgiu, este purtat pe brațe spre mormântul pregătit de Iosif din Arimateea și Nicodim, fiind urmat de Maica Domnului și femeile pioase.

punere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
púnere s. f., g.-d. art. púnerii; pl. púneri

punere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
punere f. acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei; punere sub acuzare, deciziune prin care un preventiv e pus în acuzare.