punctator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. –
Puncta +
suf. -tor.punctator (Dicționar de neologisme, 1986)PUNCTATÓR s.n. Unealtă de oțel cilindrică, terminată cu un vârf ascuțit, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. [<
puncta +
-tor].
punctator (Marele dicționar de neologisme, 2000)PUNCTATÓR s. n. unealtă de oțel cu vârf conic, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. (< puncta + -tor)
punctator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)punctatór (punc-ta-) s. n.,
pl. punctatoáre