punctare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUNCTÁRE, punctări, s. f. Acțiunea de
a puncta și rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafața unei piese, a unor repere care urmează să fie perforate. –
V. puncta.punctare (Dicționar de neologisme, 1986)PUNCTÁRE s.f. Acțiunea de a puncta și rezultatul ei. [<
puncta].
punctare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)punctáre (punc-ta-) s. f.,
g.-d. art. punctắrii; pl. punctắri