pufușor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUFUȘÓR, pufușori, s. m. Diminutiv al lui
puf2; pufuleț. –
Puf2 +
suf. -ușor.pufușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pufușór1 (plantă)
s. m.,
pl. pufușóripufușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pufușór2 (pene mici, peri fini)
s. n.pufușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pufușór3 (obiect de toaletă, scaun)
s. n.,
pl. pufușoáre