pufnitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUFNITÚRĂ, pufnituri, s. f. Faptul de
a pufni; aer expirat cu putere și zgomot pe nări; pufnet. ♦ Zgomot specific produs de cel care pufnește. –
Pufni +
suf. -tură.pufnitură (Dicționaru limbii românești, 1939)pufnitúră f., pl.
ĭ. Rezultatu pufniriĭ (de cĭudă, de fudulie).
pufnitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pufnitúră s. f.,
g.-d. art. pufnitúrii; pl. pufnitúri