pufăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PUFĂITÚRĂ,pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură.
pufăitură(Dicționaru limbii românești, 1939) pufăitúră și -uitúră f., pl. ĭ. Rezultatu pufăiriĭ: se auzeaŭ pufăiturile unuĭ tren.
pufăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pufăitúră(-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri