pufăi - explicat in DEX

pufăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PÚFĂI interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită pufăitul lulelei. – Onomatopee. Cf. puf¹.

pufăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf¹ + suf. -ăi.

pufăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
púfăĭ saŭ púfuĭ și -ĭésc, a -í (d. puf 2; sîrb. puhati, a sufla. V. pufnesc). Suflu scoțînd fum mult, vorbind de fumătorĭ și locomotive: un tren venea pufăind.

pufăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie

pufăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pufăì v. a face puf din buze, a sufla fumul bând tutun. [Onomatopee].