pudrui(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PUDRUÍ,pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui.
pudrui(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pudruí(a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă