puți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȚÍ, put, vb. IV.
Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊
Expr. A puți locul sub cineva sau
a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș.
A puți a pustiu = a fi gol.
Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa.
Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit.
A-i puți a... = a simți miros de... ♦
Fig. (
Fam.; urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de...
Pute piața de mere. –
Lat. *putire (=
putere).puți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)puțí (put, puțít), vb. – A mirosi urît. –
Megl. put(puțos), ambuțiri. Lat. *
putῑre în loc de
putēre (Pușcariu 1414; REW 6876),
cf. it. putire (Prati 803),
prov.,
cat. pudir; fr. puer (‹
v. fr. puir). –
Der. apuțit, s. n. (
înv., miros);
pucios, adj. (urît mirositor), probabil în loc de
*puțicios, cf. v. it.,
pist. puzzoso; pucioasă, s. f. (sulf), în loc de
piatră pucioasă (după Pușcariu 1394 și Candrea de la un
lat. *
puteōsa; puciocnă (
var. pucio(a)gnă),
s. f. (plantă, Bifora radians);
împuți, vb. (a răspîndi un miros greu;
refl., a începe să miroasă urît, a se putrezi;
refl., a se băși);
împuțiciune, s. f. (duhoare, putoare; lene);
împuțit, adj. (puturos; stricat; leneș). –
Cf. putoare.puți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puțí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. put, imperf. 3
sg. puțeá; conj. prez. 3
să pútăpuțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)puțì v.
1. a scoate un miros neplăcut;
2. a mirosi urît:
pute a usturoiu. [Lat. PUTERE].