puști (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȘTI, puști, s. m. (
Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. –
Cf. tc. pușt „desfrânat”.
puști (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)púști (púști), s. m. –
1. (Înv.) Pederast, sodomit. –
2. Tînăr, flăcău, copil. –
Var. pușchi. Mr. puștu „golan”,
megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin; Ronzevalle 60),
cf. ngr. πούστης,
alb.,
bg.,
sb. pušt (după Cihac, II, 301,
rom. ar proveni din
sb., căci autorul îl consideră drept cuvînt autentic
sl.). Cu sens injurios s-a pierdut aproape complet în limba actuală, dar mai este evident la Alecsandri. –
Der. puștan, s. m. (tînăr, copil);
puștancă, s. f. (fată);
puștime, s. f. (mulțime de copii);
pușlău, s. m. (leneș, puturos), probabil în loc de *
puștlău, cu
suf. expresiv, ca în
fătălău, bătălău; pușlanie, s. f. (lenevie; trîndăvie);
pușlama, s. f. (leneș, puturos; golan), a cărui
der. nu este clară, probabil direct dintr-un cuvînt
tc. neatestat.
puști (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puști (
fam.)
s. m.,
art. púștiul; pl. puști, art. púștiipuștĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)puștĭ și
pușchĭ m., pl. tot așa (turc. pers.
pușt).
Obscen. Tînăr foarte corupt. Băĭat de vre-o 14-15 anĭ.