pușlama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secătură; om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă; derbedeu, haimana. –
Et. nec.pușlama (Dicționaru limbii românești, 1939)pușlamá f. (d.
puștĭ).
Triv. Om neserios, secătură.
pușlama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pușlamá s. f.,
art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálelepușlamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pușlamà f. secătură, ștrengar. [Mold.
pușlău: origină necunoscută].