prăznui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂZNUÍ, prăznuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A celebra un eveniment religios;
p. gener. a serba, a sărbători, a ține o sărbătoare.
2. Intranz. A petrece, a se ospăta; a benchetui, a chefui. – Din
sl. prazdĩnovati.prăznui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)prăznuí, prăznuiesc, vb. tranz. – A sărbători, a cinsti: „Tot neamu o prăznuiește” (Memoria 2001: 139). – Din praznic „sărbătoare; comemorare” (< sl. prazdĭnikŭ, „sărbătoresc„).
prăznui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăznuí (a ~) (
înv.,
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. prăznuiésc, imperf. 3
sg. prăznuiá; conj. prez. 3
să prăznuiáscăprăznuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăznuì v.
1. a serba:
am prăznuit toate zilele sfinte; 2. fam. a petrece benchetuind:
am cheltuit, dar barim am prăznuit ISP. [Slav. PRAZNOVATI].