prăvălie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂVĂLÍE, prăvălii, s. f. Local în care se vând diferite mărfuri; magazin. ◊ (Ieșit din uz)
Băiat de prăvălie = tânăr care învață negustoria servind într-un magazin. –
Et. nec.prăvălie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prăvălíe (prăvălíi), s. f. –
s. f. – Magazin mic, dugheană. Origine incertă. După Tiktin, legat de
prăvăli „a se învîrti, a se rostogoli”,
cf. sb. provalija „prăpastie” (Scriban), dar
der. nu este convingătoare semantic. În
Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbește de
prăvălie de vînzare de vin, care se chiamă prost cîrciumă; de unde pare că s-ar putea presupune că în
sec. XVII cuvîntul era simțit mai puțin vulgar decît
cîrciumă, lucru imposibil dacă se pornește de la
prăvăli. Der. din
sl. pravljenije „administrație” (Candrea) nu este posibilă fonetic. Ar trebui să ne gîndim la
prăvărie „magazin de praf de pușcă” (
cf. praf), de unde s-ar fi trecut ușor la sensul de „prăvălie în general, depozit”; cu atît mai mult cu cît în limba veche se obișnuia să se arate și felul vînzării:
prăvălie de vin.prăvălie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)prăvălie, prăvălii s. f. (glum.) prohab.
prăvălie (Dicționaru limbii românești, 1939)prăvălíe f. (sîrb. bg.
provalija, prăpastie, crăpătură de pămînt, de unde rom. „scobitură, cameră, prăvălie”. V.
prăval).
Sud. Dugheană, magazin, cameră situată la stradă și plină de marfă de vînzare. Marfa din această cameră:
am vîndut toată prăvălia.prăvălie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăvălíe s. f.,
art. prăvălía, g.-d. art. prăvălíei; pl. prăvălíi, art. prăvălíileprăvălie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăvălie f.
1. locul unde un negustor își întinde și vinde marfa sa;
2. mărfurile dintr’o prăvălie. [Tras din
prăvălì, a rostogoli: asociațiune de idei analogă cu a sinonimului
boltă].