prăpăditor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂPĂDITÓR, -OÁRE, prăpăditori, -oare, adj. (Rar) Care prăpădește; nimicitor, distrugător; ucigător. –
Prăpădi +
suf. -tor.prăpăditor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăpăditór (rar)
adj. m.,
pl. prăpăditóri; f. sg. și
pl. prăpăditoáreprăpăditor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăpăditor m. cel ce prăpădește.