prăjină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊
Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat.
A paște (pe cineva)
cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău.
A lua (pe cineva)
cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă).
2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice).
3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument.
4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5- 7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (
Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. –
Et. nec.prăjină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prăjínă (prăjíni), s. f. –
1. Par, bîrnă. –
2. Măsură de lungime, valora 5,899 m în
Munt. și 6,69 m în
Mold. –
3. Lungan, sperietoare.
Bg. prăžina, păržina (Cihac, II, 286; Tiktin; Conev 50 și 66).
Rut. prážina pare să provină din
rom. (Cnadrea,
Elemente, 404). –
Der. prăștină, s. f. (
Mold., prăjină), probabil prin contaminare cu
prăștilă.prăjină (Dicționaru limbii românești, 1939)prăjínă f., pl.
ĭ (vsl.
prŭžina, prăjină; ceh.
pružina; ung.
porong. V.
prăștină și
sprijin). Par supțire [!] și înalt:
un steag în vîrfu uneĭ prăjinĭ. O veche măsură de lungime agrară (6 m. 69 în Mold., 5 m. 90 în Munt.). O măsură agrară actuală în lungime de 3 m. 75 (12 palme, numită și
bucată de prăjină dacă se socotește îndoitu eĭ ca adevărata prăjină (Mold.).
Fig. Iron. Dîrjală, toroapă, cocîrlă, om înalt și slab.
S´a fudulit de nu-ĭ maĭ ajungĭ cu prăjina la nas, a rîdicat [!] nasu foarte sus de fudulie. V.
pătăchie, manelă, drug, raz 1.prăjină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăjínă s. f.,
g.-d. art. prăjínii; pl. prăjíniprăjină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăjină f.
1. bucată lungă de lemn de grosime mijlocie;
2. veche măsură agrară în valoare de 3 stânjeni;
3. fig. persoană înaltă și subțire:
o prăjină de om. [Bulg. PRŬJINA].