prăbuși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂBUȘÍ, prăbușesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui, a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦
Refl. Fig. A decădea. ♦ (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt.
2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din
scr. probušiti.prăbuși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prăbușí (prăbușésc, prăbușít), vb. –
1. A se prăvăli, a da jos. –
2. A ruina, a demola. –
3. A trînti, a cufunda.
Sb. probušiti, bg. probušam „a perfora” (Tiktin; Miklosich,
Slaw. Elem., 39). –
Der. prăbușitură, s. f. (ruină; loc pietros).
prăbuși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăbușí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. prăbușésc, imperf. 3
sg. prăbușeá; conj. prez. 3
să prăbușeáscăprăbușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prăbușì v.
1. a sucomba:
greu se prăbușește c’un gemet de pe cal AL.;
2. a se surpa, a cădea în ruine:
oricare înălțime sub cer se prăbușește AL. [V.
busì].