prânzișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÂNZIȘÓR, prânzișoare, s. n. (
Înv. și
pop.)
1. Prânzul (cel) mic; prânzuleț, prânzuț.
2. Loc de pe bolta cerească în care se află soarele la prânzișor (
1). –
Prânz +
suf. -ișor.prânzișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prânzișór (
înv.,
pop.)
s. n.,
pl. prânzișoáreprânzișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prânzișor n. gustare cu 2—3 ore înainte de prânz.