prună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÚNĂ, prune, s. f. Fructul prunului, drupă de formă alungită, de culoare vânătă sau gălbuie, cu sâmbure mare. ◊
Expr. Parcă are prune în gură, se spune despre cineva care vorbește neclar, care pronunță cuvintele nedeslușit. –
Lat. pruna.prună (Dicționaru limbii românești, 1939)prúnă f., pl.
e (lat.
prûna, pl. de la
prunum, prună, considerat ca singular; it. pv. vsp. cat.
pruna, fr.
prune. D. rom. vine rut.
pruni).
Vest. Fruct de prun:
din prune se scoate rachiŭ saŭ țuĭcă. Est. Un fel de prune cărnoase. V.
avramă, goldană, corcodușă, porumbă, motrună.prună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prúnă s. f.,
g.-d. art. prúnei; pl. prúneprună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prună f. rodul prunului din care se face țuica; varietăți: avrame, bardace, goldane, etc. [Lat. PRUNA].