prozodie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROZODÍE s. f. 1. Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor.
2. (
Înv.) Punctuație. – Din
ngr. prosodía, fr. prosodie.prozodie (Dicționar de neologisme, 1986)PROZODÍE s.f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul versificației din punctul de vedere al raportului dintre silabe în vers, considerate după accent sau după lungime.
2. Știința grupării cuvintelor în unități ritmice. V.
metrică. ♦ (
P. ext.) Pronunțare ritmică a cuvintelor. [Gen.
-iei, var.
prosodie s.f. / cf. fr.
prosodie, it., lat.
prosodia].
prozodie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROZODÍE s. f. parte a poeticii care studiază versificația sub raportul structurii versurilor, al accentelor și cantităților vocale din vers. (< fr.
prosodie, lat., gr.
prosodia)
prozodie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prozodíe s. f.,
art. prozodía, g.-d. prozodíi, art. prozodíeiprozodie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prozodie f.
1. pronunțarea regulată a vorbelor, conform accentului și cantității;
2. totalitatea regulelor relative la compozițiunea versurilor greco-latine;
3. carte ce conține expunerea acestor regule.