provincial (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROVINCIÁL, -Ă, provinciali, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care locuiește în provincie sau este originară de acolo;
p. ext. persoană cu apucături sau cu deprinderi stângace, naive.
2. Adj. Care aparține provinciei, privitor la provincie; propriu provinciei și locuitorilor ei; care se găsesc în provincie; provincialist. [
Pr.:
-ci-al. –
Var.: (
înv.)
provințiál, -ă s. m. și
f.,
adj.] – Din
lat. provincialis, fr. provincial.provincial (Dicționar de neologisme, 1986)PROVINCIÁL, -Ă adj. Din provincie. ♦ Caracteristic provinciei sau provincialilor. ♦ (
Depr.) Simplu, înapoiat. //
s.m. și f. Locuitor (originar) din provincie. [Pron.
-ci-al, var.
provințial, -ă adj., s.m.f. / cf. fr.
provincial, lat.
provincialis].
provincial (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROVINCIÁL, -Ă I.
adj. caracteristic provinciei, provincialilor. II. s. m. f. locuitor din provincie. (< lat.
provincialis, fr.
provincial)
provincial (Dicționaru limbii românești, 1939)*provinciál, -ă adj. (lat.
provincialis). Din provincie (în opoz. cu
din capitală);
liceŭ provincial, pronunțare provincială. Fig. Stîngacĭ, care nu se pricepe să se poarte ca ceĭ din capitală:
avea aeru provincial. S. Locuitor din provincie.
Fig. Om care nu prea are maniere de capitală saŭ de oraș mare:
măĭ provincialule!provincial (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)provinciál (-ci-al) adj. m.,
s. m.,
pl. provinciáli; adj. f.,
s. f. provinciálă, pl. provinciáleprovincial (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)provincial a. și m. care e din provincie.