providență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROVIDÉNȚĂ s. f. (În concepțiile religioase) Înțelepciune supremă a divinității în conducerea lumii. ♦ (
Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. ♦
Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din
lat. providentia, fr. providence.