proteină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROTEÍNĂ, proteine, s. f. Substanță organică alcătuită din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf etc., care intră în componența protoplasmei celulelor animale și vegetale, îndeplinind în organism funcții variate fundamentale. – Din
fr. protéine.proteină (Dicționar de neologisme, 1986)PROTEÍNĂ s.f. Substanță organică cu greutate moleculară foarte mare, indispensabilă în alimentație. [< fr.
protéine].
proteină (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROTEÍNĂ s. f. substanță organică azotată, cu rol important în celula vie, alcătuită prin polimerizarea unui mare număr de aminoacizi. (< fr.
protéine)
proteină (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PROTEÍNĂ (‹
fr. {i}; {s}
gr. protos „primul”)
s. f. Substanță organică azotată complexă, cu masa moleculară mare, prezentă în celulele animale și vegetale. Constituie factorul chimic fundamental al proceselor vii pe baza plasticității structurale ale lanțurilor extrem de lungi de aminoacizi din care sunt formate, fiecărei structuri corespunzându-i o proprietate biologică anumită. Se mai numesc
protide.proteină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)proteínă s. f.,
g.-d. art. proteínei; pl. proteíne