proptea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROPTÉA, proptele, s. f. Lemn, stâlp, par, bară, scândură etc. cu care se sprijină un gard, un zid, un pom etc.; proptă. ◊
Expr. (
Pop.)
Propteaua gardului = persoană leneșă. ♦
Fig. Sprijin, protecție (nemeritată);
p. ext. persoană care dă cuiva un sprijin (nemeritat). – Din
propteală (derivat regresiv).
proptea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)proptea, proptele s. f. relație influentă
proptea (Dicționaru limbii românești, 1939)proptéa f., pl.
ele (d.
proptesc).
Vest. Lucru care sprijină (de ex., o prăjină la o ramură prea încărcată de poame ca să nu se frîngă).
Fig. Ajutor, protecțiune:
a ajunge departe cu proptelele partiduluĭ. Iron. Proptele la fălcĭ, pumnĭ, ghĭonturĭ (V.
proțăpesc). – În est
propea (d.
propesc). Vechĭ
poprea, podprea.proptea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)propteá s. f.,
art. propteáua, g.-d. art. proptélei; pl. proptéle, art. proptéleleproptea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)proptea f.
1. ceeace sprijină ceva și lucrul de care se sprijină;
2. fig. sprijin, protecțiune. [Tras din
proptì].