propoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROPOZÍȚIE, propoziții, s. f. 1. Cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee, o judecată etc.
2. (
Livr.) Propunere.
3. (
Log.,
Mat.) Enunț a cărui valoare de adevăr este întemeiată pe bază de reguli explicit exprimate. [
Var.:
propozițiúne s. f.] – Din
fr. proposition, lat. propositio, -onis.propoziție (Dicționar de neologisme, 1986)PROPOZÍȚIE s.f. 1. Unitatea sintactică cea mai simplă prin care se exprimă de obicei o judecată sau o idee. ♦ (
Log.) Îmbinare de cuvinte care exprimă o idee completă.
2. (
Mat.) Teoremă care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental dintr-un capitol al matematicii.
3. Cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare. [Gen.
-iei, var.
propozițiune s.f. / cf. fr.
proposition, lat.
propositio].
propoziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROPOZÍȚIE s. f. 1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee. 2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă. 3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental. 4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu. ◊ (inform.) formă propozițională din simboluri terminale. 5. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare. (< fr.
proposition, lat.
propositio)
propoziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)propozíție (-ți-e) s. f.,
art. propozíția (-ți-a), g.-d. art. propozíției; pl. propozíții, art. propozíțiile (-ți-i-)