proporțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROPORȚIÚNE s. f. v. proporție.proporțiune (Dicționar de neologisme, 1986)PROPORȚIÚNE s.f. v.
proporție.
proporțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*proporțiúne f. (lat.
propórtio, -ónis. V.
porțiune). Conveniență, raport, potrivire a părților între ele și cu totalu, regularea uneĭ mărimĭ după alta:
a observa proporțiunile. Pl. Dimensiune:
lucrare de marĭ proporțiunĭ. Întindere, intensitate:
dezastru ĭa proporțiunĭ considerabile. Mat. Egalitatea a doŭă raporturĭ. (O proporțiune se scrie supt forma a/b = c/d,
a și
d îs terminiĭ [!] extremĭ,
b și
c îs mediĭ. În orĭ-ce proporțiune, produsu extremilor e egal cu al mediilor).
În proporțiune, proporțional, după:
plată în proporțiune cu munca. – Ob.
-órțiĭe (rus.
propórciĭa).
proporțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)proporți(un)e f.
1. raportul părților între ele și cu totalul:
nu e proporțiune în acest desen; 2. pl. măsuri bine luate:
talia sa nu trece peste proporțiunile obișnuite; 3. convenință de relațiune între lucruri diferite:
pedeapsa trebue să fie în proporțiune cu greșala; 4. Mat. egalitate între două raporturi:
2 se are către 3, precum 8 către 12.