propensiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROPENSIÚNE, propensiuni, s. f. (
Livr.) Înclinare firească, tendință, dispoziție naturală către ceva. [
Pr.:
-si-u-] – Din
fr. propension, lat. propensio, -onis.propensiune (Dicționar de neologisme, 1986)PROPENSIÚNE s.f. Înclinare (a unui corp către un punct sau către alt corp). ♦ (
Fig.) Pornire, înclinație către ceva. [Pron.
-si-u-. / < fr.
propension, cf. lat.
propensio].
propensiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROPENSIÚNE s. f. înclinație, tendință, dispoziție naturală către ceva. (< fr.
propension, lat.
propensio)
propensiune (Dicționaru limbii românești, 1939)propensiúne f. (lat.
propénsio, -ónis. V.
pensiune, suspensiune).
Fiz. Șt. nat. Tendență [!] naturală a corpurilor spre alt corp orĭ spre un punct oare-care:
propensiunea feruluĭ [!] spre magnet, a plantelor, spre lumină. Fig. Aplicațiune, dispozițiune, pornire:
acest copil are propensiune spre mincĭună, spre milă. – Și
-énsie.propensiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)propensiúne (-si-u-) s. f.,
g.-d. art. propensiúnii; pl. propensiúni