prolegomene (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROLEGÓMENE s. n. pl. (
Livr.) Parte introductivă care precedă expunerea propriu-zisă într-o operă științifică. ♦ Ansamblu de noțiuni preliminare aparținând unui domeniu științific. – Din
fr. prolégomènes.prolegomene (Dicționar de neologisme, 1986)PROLEGÓMENE s.n.pl. (
Liv.)
1. Introducere succintă în problematica unei științe.
2. Parte introductivă a unei lucrări științifice care precedă expunerea propriu-zisă. [Cf. fr.
prolégomènes, gr.
prolegomena – lucruri spuse înainte].
prolegomene (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROLEGÓMENE s. n. pl. introducere succintă în problematica unei științe sau discipline. ◊ parte introductivă a unei lucrări științifice, care precedă expunerea propriu-zisă. (< fr.
prolégomènes, gr.
prolegomena)
prolegomene (Dicționaru limbii românești, 1939)*prolegómene n. pl. (vgr.
pro-legómena, lucrurĭ spuse în ainte [!]).
Rar. Cuvinte preliminare puse la începutu uneĭ cărțĭ, introducere. V.
prefață, predoslovie.prolegomene (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prolegómene (
livr.)
s. n. pl.prolegomene (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prolegomene f. pl. întroducere foarte desvoltată:
prolegomene la Homer.